Suna astazi! (+40) 21 250 01 50 | adrian.bunea@abbroker.ro
Accidente cu vatamari persoane

Sunati imediat la 112 pentru a anunta Politia si Salvarea

Nu modificati pozitia masinilor implicate in accident si nu stergeti urmele

Nu parasiti locul accidentului fara aprobarea Politiei.

Avarie in parcare

Avizati dauna la asiguratorul CASCO in termenul prevazut in conditiile de asigurare (de obicei 48 de ore)

Urmati indicatiile de la deschiderea dosarului de dauna si/sau de la service-ul auto unde se doreste efectuarea reparatiei.

In cazul furtului partilor componente ale masinii, va trebui, in plus fata de cele de mai sus, sa avizati si Politia care va intocmi un proces verbal, ce va fi depus la dosarul de dauna.

Accidente fara vatamari persoane

Daca masina este deplasabila, o scoateti in afara carosabilului si degajati locul accidentului. In cazul in care nu poate fi deplasata (sau prezinta scurgeri de lichide sau scurtcircuit electric), o veti impinge/ remorca in afara carosabilului.

Avizati evenimentul la politie in termen de 24 de ore si la asiguratorul CASCO in termenul prevazut in conditiile de asigurare. Daca se indeplinesc conditiile, puteti completa formularul de constatare amiabila de accident.

In caz de furt

Verificati daca masina a fost ridicata pentru parcare ilegala de catre autoritati

Avizati furtul la asigurator in termenul prevazut in conditiile de asigurare (despagubirea se acorda numai daca sunteti in posesia tuturor cheilor/cardurilor, talonului si cartii de identitate ale vehiculului, toate in original)

In cazul furtului / pierderii cheilor / cardurilor vehiculului trebuie sa avizati in scris asiguratorul CASCO. Trebuie sa luati masuri pentru inlocuirea setului de inchidere (chei / carduri). In caz contrar, un eventual furt total al vehiculului nu va fi despagubit!

Constatare amiabila

În cazul accidentelor fără daune corporale și în care nu sunt implicate mai mult de două vehicule se poate utiliza metoda constatării amiabile: Incepand cu data de 1 iulie 2009 s-au pus in aplicare normele privind utilizarea formularului “Constatare amiabila de accident" conform Ordinului nr. 21 / 18.12.2008 al Autoritatii de Supraveghere Financiara publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 876 din 24.12.2008. Astfel, pentru accidentele in care au fost implicate doua vehicule din care au rezultat numai prejudicii materiale, avizarea societatilor de asigurare se poate face si in baza formularului “Constatare amiabila de accident”.

Folosirea formularului se face pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul Romaniei, in urma carora au rezultat numai pagube materiale (fara vatamari corporale) si in care au fost implicate doar doua vehicule.

Formularul “Constatare amiabila de accident” poate fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului: pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri.

Formularul “Constatare amiabila de accident” poate fi utilizat in relatia cu societatile din domeniul asigurarilor fara a mai fi necesara intocmirea de documente de constatare de catre politie, numai daca este completat si semnat de catre ambii conducatori auto implicati in accident. In situatia in care unul dintre vehicule este stationat / parcat, formularul poate fi completat si de catre proprietarul / utilizatorul acestuia.

Completarea si semnarea formularului “Constatare amiabila de accident” nu reprezinta o recunoastere a raspunderii conducatorilor auto, ci un cumul de elemente si fapte care vor contribui la solutionarea dosarelor de dauna.

Dupa completare, formularul se depune la societatile de asigurare. Societatile de asigurare vor stabili dreptul la despagubiri si vor elibera documentul de introducere in reparatie.

;